O privire atenta asupra biografiei lui Frank Herbert lasa senzatia ca existenta acestuia a fost indrumata, pe cai inefabile, de catre o forta incomensurabila, spre scrierea romanului Dune, cartea parand a-i fi un inexorabil destin. Înca din copilarie, Frank Herbert, nascut in 1920 in oraselul Tacoma din statul Washington, a fost un spirit interesat de absolut orice. De la varste foarte fragede a citit Wells, Verne si Burroughs. Geanta in care colegii sai isi indesau sandvisuri era pentru micul Frank doar o modalitate de a nu se desparti niciodata de cele doua-trei carti pe care le citea simultan. Colegii lui de scoala erau convinsi ca el detine raspunsul la orice intrebare, de la modul de functionare a aparatului sexual feminin, la modalitatile practice de construire a unui tun cu carbid. Si cei mari ii admirau inteligenta si spiritul iscoditor. La a opta aniversare, dupa ce, urcat pe masa din bucatarie, a declarat ca vrea sa devina scriitor, bunicul sau dinspre mama a spus ca nu e normal ca un copil atat de mic sa fie atat de inteligent si sa aiba preocupari intr-atat de mature. E greu sa ne imaginam astazi ca un roman de complexitatea Dune putea fi scris si de un altfel de spirit. Pe de alta parte, copilaria chinuita a unui baiat cu o minte de adult, indiscutabil probata de toti biografii sai, l-a facut pe Frank Herbert sa realizeze unul dintre cele mai stranii si totodata coerente personaje ale literaturii science fiction: Alia. Sora lui Paul Atreides traieste cosmarul desconsiderarii trupului ei de copil, iar destinul pe care il are pana la urma este strigatul de durere prin care Frank Herbert incearca sa arate celor care i-au vegheat copilaria cat de numeroase pot fi caile prin care un astfel de copil genial se poate pierde si cat de aproape a fost el insusi de un asemenea sfarsit.
Matusile dinspre partea mamei, in numar de zece, sunt indiscutabil prototipul pe baza caruia Frank Herbert a dezvoltat minunata poveste a Bene Gesserit-ului. Catolice fervente, membre ale unei organizatii de inspiratie iezuita, femeile au incercat sa-i impuna micului Frank o viziune crestina, dura, asupra lumii. Demersul lor s-a lovit insa de agnosticismul innascut in Frank Herbert, dar si de opozitia ferma a tatalui sau, care dispretuia bigotismul cumnatelor sale. Micul Frank a invatat inca din primii ani ai vietii sa priveasca lumea intr-un fel aparte, fiindca, asa cum avea sa povesteasca el cateva decenii mai tarziu, disputele cu matusile l-au convins ca daca accepti existenta unui Dumnezeu care controleaza totul, poti izbandi in orice ciocnire de idei. Se pare ca printre aceste matusi exista si una al carei fel de a vorbi ii ingheta micului Frank sangele in vine. Asa s-a nascut Glasul, arma Bene Gesserit, la fel cum conceptul computerelor umane, acela al mentatilor, pare sa-i fi fost insuflat tanarului Frank de bunica materna care avea o abilitate deosebita de a face calcule in minte.
Cel de-al Doilea Razboi Mondial l-a prins pe Frank Herbert la varsta la care toti tinerii lumii au luptat. A fost inrolat in marina Statelor Unite. Vremurile acelea de nebunie au insemnat pentru el si primul mariaj, unul nefericit, cu o tanara pe nume Flora Parkinson. Din aceasta casatorie s-a nascut, in 1942, Penny, prima fiica a lui Frank Herbert.

               Crucial in viata tanarului Frank Herbert avea sa fie anul 1946, pentru ca, la cursul de literatura pe care il urma, a cunoscut-o pe Beverly Stuart. Cei doi erau singurii studenti care reusisera sa vanda vreo productie literara si intre ei s-a aprins, ca o valvataie, o dragoste care a insemnat 37 de ani de casatorie si doi fii: Brian, nascut in 1947, si Bruce, in 1951. Beverly Herbert, inca din primii ani ai casniciei, a luat asupra ei dificila sarcina a intretinerii familiei, pentru ca Frank sa aiba libertatea necesara pentru scris. Acest lucru a insemnat renuntarea la propriile ei ambitii literare. Timp de aproape doua decenii, Beverly a scris texte publicitare pentru diferite campanii sau chiar pentru magazine, completand substantial veniturile destul de mici si inconstante aduse de scrierile sotului sau. Între cei doi a existat o dragoste care ar fi putut constitui in sine subiectul unei carti de mare succes. În postfata ultimei carti din seria Dune, scrisa in dimineata in care trupul neinsufletit al lui Beverly fusese incinerat, in 1983, Frank Herbert rezuma simplu viata lor impreuna: "Nu e nici un moment de care sa-mi fie rusine sau pe care sa doresc sa-l uit." Relatia lui Paul Atreides cu sotia lui fremena, Chani, a imprumutat in mare masura o parte din maretia iubirii lui Frank Herbert pentru sotia lui. Asa cum va avea ocazia sa descopere cititorul, Chani se lupta cu netrebnicii veniti sa-l provoace pe Paul, este cea care-l ajuta pe ducele fugar sa se integreze in lume si, nu in ultimul rand, este aceea care se sacrifica pentru a face posibila venirea pe lume a unui copil pe care nici macar puterile prestiente ale lui Muad'dib nu-l intrezarisera. În seria Dune, aceasta fiinta este Împaratul-Zeu. În viata reala, insa, dragostea si devotamentul lui Beverly aveau sa fie un factor primordial in succesul obtinut de Frank Herbert.
               Revenind la complicatii ani '50, marcati de severe constrangeri economice, trebuie sa amintim ca familia Herbert a fost supusa si ea la privatiuni. Frank reusea sa vanda povestiri catre cele mai importante reviste de science fiction, dar banii obtinuti nu ajungeau pentru intretinerea unei familii. De aceea, o data cu cresterea nevoilor si in ciuda solutiilor originale pe care le aplica in viata de zi cu zi (multi ani Brian a dormit intr-un tobogan, iar masina familiei a fost un dric cumparat la mana a doua de la o agentie de pompe funebre) Frank Herbert a trebuit sa obtina bani si altfel. El a lucrat ca freelancer pentru o multime de reviste, caracterul sau foarte independent impiedicandu-l sa aiba o slujba permanenta. ªi a mai fost paznic de vanatoare, instructor de supravietuire in desert, fotograf, a scris articole de popularizare sau discursuri pentru politicieni, platite cu bucata.
Cariera jurnalistica a fost aceea care a pus temelia romanului Dune. În 1958, Frank Herbert a mers in Oregon pentru a scrie un reportaj despre felul in care autoritatile federale incercau sa stabilizeze dunele de nisip care se incapatanau sa se astearna de-a curmezisul unei autostrazi proaspat construite in zona. Se pare ca plimbarea prin acel peisaj si documentarea pentru reportajul cu pricina au fost cele care au declansat extraordinarele cascade imaginative care s-au finalizat prin scrierea romanului Dune.
Catalizatori ai ideilor au fost de asemenea ecologia, o stiinta vazuta ca o arta a intelegerii consecintelor, politica internationala in care petrolul era un monopol, iar OPEC era in mare masura ceea ce este CHOAM in Dune. La sfarsitul anului 1962, din creuzetul extraordinar care era mintea creativa a autorului nu lipsea nici un ingredient pe care sa nu-l regasim astazi in carte. Ramanea ca extraordinara sa experienta de scriitor, cunoasterea adanca a gustului public si talentul de povestitor sa creioneze in acest univers o poveste frumoasa. Dune isi astepta locuitorii.

               Frank Herbert si-a plasat inceputul actiunii in momentul in care, in urma unor intrigi si complicate politici de aliante, familia Atreides preia ca fief legal planeta desertica Arrakis, Dune, singura sursa de mirodenie din Universul cunoscut. Toata lumea pare sa fie convinsa ca aceasta cedare imperiala este doar o capcana, cu exceptia ducelui Leto Atreides, care isi pune sperante intr-o alianta cu fremenii, un enigmatic popor al desertului. Plecarea de pe Caladan, planeta Atreizilor, este marcata pentru tanarul Paul Atreides, mostenitorul ducelui Leto, de intalnirea cu o Cucernica Maica, o figura stranie care il supune la o incercare simpla si mortala.
Ceea ce toata lumea prevestea se intampla, iar ducele este tradat, armata lui este zdrobita, in timp ce fiul si concubina lui, Jessica, mama lui Paul, ajung sa se alieze cu fremenii, care vad in cel pe care il boteaza Muad'dib profetul promis lor din vremuri imemoriale. Expus mediului concentrat de melanj, Paul se transforma intr-un pivot al universului, descopera ca printr-o coincidenta stranie este deopotriva si profet fremen si produs ultim al programului de selectie Bene Gesserit. Amenintand ca va distruge toata mirodenia, fara de care calatoria spatiala nu va mai fi posibila, Paul reuseste sa ajunga la un armistitiu cu Ghilda Spatiala, fapt ce ii permite sa zdrobeasca armatele imperiale, sa se razbune pe baronul Vladimir Harkonnen, ucigasul tatalui sau si chiar sa devina Împarat al Universului cunoscut, sot al unei mostenitoare imperiale, dar barbat pentru Chani, iubita lui fremena.
Dupa cum se vede, actiunea din Dune nu este una care sa curga cu multe complicatii sau care sa propuna dezvoltari uluitoare. Acest lucru spune insa multe despre densitatea ideatica a unei carti care trebuie citita de mai multe ori pentru a-i sesiza toate nuantele, fiindca Frank Herbert are darul sublim de a nu povesti evidenta, oferind cititorului doar amanunte semnificative, dincolo de care povestea se construieste de la sine.

               Dune nu a vazut insa lumina tiparului chiar in forma pe care o cunoastem astazi. Dependent de platile rapide, Frank Herbert a propus revistei Analog un text destul de lung, care purta atunci numele de Dune World. Revista a inceput sa-l publice in serial incepand cu decembrie 1963 si a continuat in ianuarie 1965 cu The Prophet of Dune. Frank Herbert a reunit apoi cele doua lucrari intr-un roman pe care l-a denumit simplu: Dune.
E greu de zis ce au gandit cei douazeci si trei de editori care au refuzat publicarea acestui roman unic la acea vreme. Pentru memoria lor postuma, sa ii creditam cu inteligenta de a nu fi inclus Dune in planul lor editorial fiindca romanul aparuse recent in Analog, o revista al carei tiraj era semnificativ, si s-au temut ca nu va mai aduce cine stie ce incasari. Cert este ca Dune a aparut abia in 1966 si a avut un succes instantaneu, primind imediat cele mai semnificative distinctii ale SF-ului american, premiile Hugo si Nebula. Avansul incasat de Frank Herbert s-a ridicat la numai 7.500 de dolari.

               Astazi, Dune este tradusa in cincizeci si noua de limbi, a fost vanduta in peste douazeci de milioane de exemplare si este considerata etalon pentru orice lucrare science fiction. Urmasii lui Frank Herbert au constituit o asociatie cu scopul de a apara drepturile si de a dezvolta munca parintelui lor, disparut in 1986, la putin timp dupa publicare celei de a sasea carti din ciclul Dune.
Opera literara a lui Frank Herbert contine si alte romane extrem de valoroase, cum ar fi Ciuma Alba, Ochii lui Heisenberg, Experimentul Dosadi sau cele trei romane ale ciclului Pandora, scrise in colaborare cu Bill Ransom. Ultima carte a publicat-o in colaborare cu fiul sau Brian si se numeste Man of Two Worlds. Poate ca asta a si fost Frank Herbert: un om care a apartinut deopotriva la doua lumi diferite. În America secolului XX a trait prima data. Peste 10.000 de ani, pe Dune, poate ca un ghola isi va recapata memoria ancestrala atunci cand va calari imensii viermi de nisip.

               Pe termen scurt memoria colectiva tinde sa se comporte paradoxal. Astazi, despre Dune se spune raspicat si cu o oarecare bruschete ca este cel mai semnificativ roman al genului science fiction, maretia lui fiind comparabila, poate, doar cu aceea a trilogiei tolkieniene Stapanul Inelelor. În ultima vreme insa, argumente in favoarea acestei afirmatii au devenit enumerarea premiilor obtinute de capodopera lui Frank Herbert si contabilitatea seaca a numarului de exemplare vandute. Valoarea fantastica a cartii pe care o tineti in mana sta in maretia viziunilor pe care le-a avut autorul ei, dar si in uimitoarea profunzime pe care nu contenesc sa o capete reflexiile herbertiene pe masura ce ne departam de anul primei publicari.
               Pentru a intelege pe deplin ce eveniment major a constituit romanul trebuie sa notam ca a aparut intr-un mediu science fiction dominat de temele asimoviene, de heroic fantasy, dar si de supereroii de benzi desenate. Robotii lui Asimov erau minunati, dar cantonati esential in cele trei legi liniare (si implicit greu de valorizat literar) care le guvernau creierele pozitronice. Eroii musculosi propusi de heroic fantasy nu reprezentau nici ei cine stie ce vis de devenire pentru rasa umana, in timp ce substanta supereroilor de benzi desenate reusea doar rareori sa treaca dincolo de retina celor care ii admirau si sa se adreseze si constiintei. În acest peisaj lipsit de caldura umana si de elemente literare valorizante, Dune a reprezentat fulgerul care avea sa readuca valorile umane in centrul creatiei SF.
               Dune este extraordinara fiindca oamenii care traiesc acolo si-au exploatat si si-au educat timp de generatii abilitati pe care omul le detine inca de la aparitia sa. Chiar si supereroii acestui roman fac apel la resurse care tin in primul rand de umanitatea lor si mai putin de muscatura unui paianjen iradiat, de cunoasterea vreunei vraji omnipotente sau de deghizarea perfecta a unui robot in invelis de om. Ducii Atreides, fremenii, mentatii si Cucernicele Maici sunt individualitati exceptionale, care exploateaza corpuri si minti in mare masura similare cu cele ale noastre dar implinirile si performantele lor sunt mult diferite de ceea ce putem noi face. În rarele ocazii in care natura umana este depasita cu ajutorul unor factori exogeni, acestia nu sunt de esenta mecanicista, ci doar chimica, si ei transforma doar in masura in care omul respectiv este pregatit si demn de a fi transformat. În economia narativa a cartii, melanjul este cea mai importanta substanta din Univers. Pentru literatura science fiction insa, aroma de scortisoara a mirodeniei este semnul unei Renasteri, a unei reconsiderari umaniste a acestui gen de arta.

               În aceeasi sfera a unei opozitii dialectice cu cealalta mare serie a science fictionului american, Fundatia, poate fi plasata si viziunea politica a lui Frank Herbert. Aparent, aceasta afirmatie poate parea bizara de vreme ce in ambele serii avem de-a face cu un imperiu galactic. În Dune, imparatul padisah domneste peste universul cunoscut si puterea lui se afla in echilibru cu aceea a unei structuri reprezentative distilate din reprezentantii Caselor Mari, Landsraadul. La Asimov, Împaratul face si el parte dintr-un fel de monarhie constitutionala, dar drepturile sale sunt infinit mai mici decat cele ale Împaratului Padisah. ªi, in plus, celulele de baza ale imperiului asimovian erau federatiile de stele, in care domnea democratia de tip parlamentar.

               Criticii au remarcat extraordinara afinitate a science fictionului american pentru asemenea organizari imperiale, cei mai malitiosi dintre ei deosebind aici urmele unor frustrari nationale cu adanci radacini istorice. Desi in mare masura aceasta observatie se poate sa fie adevarata, ea nu se aplica si in cazul lui Frank Herbert. Organizarea politica a Imperiului pare mai degraba o replica la cea imaginata de Asimov, fiindca in istoria alternativa croita de Frank Herbert nu are loc tocmai... Fundatia. În ciclul sau, Asimov nu face decat sa reia una din temele de meditatie milenare ale poporului evreu: existenta unei organizatii minuscule si secrete, de alesi impregnati cu valorile umanitatii, care, prin actiuni nu prea evidente, ghideaza omenirea spre viitor, asigurandu-si concomitent si propria bunastare. Asemenea societati secrete exista astazi si fiecare cetatean al planetei se poate convinge ca ele functioneaza bazandu-se pe o slabiciune a democratiilor de tip occidental. Tocmai fiindca vedea ca o mare limita a democratiei posibilitatea de a fi manipulata de o organizatie de felul celei imaginate de Asimov, Frank Herbert nu a fost niciodata convins de superioritatea absoluta a sistemului politic american. Cu alte cuvinte, recursul la neofeudalism este pentru Frank Herbert o atitudine profunda, o tema majora a creatiei sale, care va fi dezvoltata magistral in Împaratul Zeu al Dunei. Într-un moment in care se ciocneau violent doua sisteme politice, cel comunist si cel capitalist, Frank Herbert a avut iscusinta si talentul de a da un al treilea raspuns la o intrebare care parea ca suporta numai doua solutii. Convins fiind de vocatia nelimitata a omului de a actiona violent asupra propriilor semeni, el incearca sa contureze un sistem politic de tip faraonic, al carui conducator militar este deopotriva si zeul poporului sau. O asemenea autoritate este in masura sa asigure pacea interna pentru ca liderul mesianic sa isi poata conduce in liniste poporul pe Poteca de Aur, spre un tel definit in spiritul unei invataturi ceva mai recente decat modelul faraonic, dar care are la randul ei o vechime respectabila: conceptul augustinian de progres, vazut ca singura menire adevarata a cetatilor pamantesti. O asemenea viziune politica apare in adevarata ei maretie abia astazi, dupa sfarsitul incert al Razboiului Rece.
Un alt argument al valorii acestui roman este indiscutabilul sau caracter universal. Frank Herbert ne propune o lume in care intelepciunea si valoarea sunt sume multiculturale ale unor elemente extrem de vechi. Meditatia zen, practicile prana, proverbele arabe, yin yang-ul chinezesc, valorile morale ale aprigilor greci, intelepciunea araba, evreiasca si occidentala, amestecate in cele mai surprinzatoare chipuri cu putinta, largesc orizontul naratiunii. Optimismul cu care Frank Herbert este convins ca lucrurile bune si adevarate nu vor cadea niciodata in uitare chiar daca originile lor vor deveni incerte, ele constituind chiar baza unei "memorii genetice" a rasei umane, confera cititorului o senzatie tonica. În plus, o asemenea dependenta de criterii valorice cunoscute confera romanului acea zdrobitoare senzatie de coerenta pe care toti criticii si cititorii o recunosc seriei Dune.

               Frank Herbert este un maestru al unui procedeu fara stapanirea caruia probabil ca nici un scriitor nu ar trebui sa-si propuna sa scrie science fiction. Meritul sau este acela de a fi creat un univers a carui istorie, intrinseca, recurenta, dar nescrisa in paginile cartii, ci existenta doar in mintea cititorului, pune chiar mai multe probleme decat insasi intreaga carte. Cum se face oare ca transportul spatial a devenit monopolul unei puteri independente? Oricine incearca sa-si imagineze un scenariu posibil pentru o asemenea evolutie sfarseste prin a-si pune intrebari asupra marilor corporatii transnationale, asupra modului in care evadeaza ele de sub controlul eficient al oricarei formatiuni statale. Universul Dunei e doar un pumn de margele aruncate pe o masa daca Ghilda se hotaraste sa taie firul care tine unita salba. Privind la lumea de inceput de secol XXI, putem vedea peste tot embrionii ghildei... În acelasi mod, concepte precum Jihadul Butlerian, comunitatea Bene Gesserit, Panoplia Prophaetica, minusculul vector ecologic, care a transformat o planeta cu oceane intr-una a dunelor, constituie adevarate declansatoare interioare care, odata apasate de meditatia cititorului, dezlantuie puhoaie de ganduri.

               O alta calitate indiscutabila a lui Frank Herbert o constituie solidele referinte stiintifice. A vorbi in 1966 despre ecologie era un act care te putea condamna la a fi privit cu condescendenta. Si totusi, intr-o sectiune separata a cartii sale, Frank Herbert face o demonstratie magistrala a modului in care un agent minuscul poate transforma atat de radical o planeta incat gestul de a scuipa un semen sa capete valentele unui compliment. În chip minunat, si cam cu trei decenii inainte ca scriitorul australian Greg Egan sa reia aceasta tema, Frank Herbert mediteaza profund si asupra consecintelor care decurg din fizica cuantica. Paul Atreides spune ca este un pivot si ca alege in fiecare moment din milioane de viitoruri posibile. Daca Schrodinger ar fi fost scriitor, probabil ca asa si-ar fi formulat si el vestita ecuatie. Pe cale de consecinta, timpul si curgerea lui sunt si ele doar forme in care mintea umana modeleaza Universul. Paul vede talazurile unei furtuni de nisip aidoma mareelor timpului: graunte mici sau universuri gigantice care se rotesc, se ciocnesc si isi schimba in fiecare moment traiectoria.
Din punct de vedere stiintific, Frank Herbert nu a reusit totusi sa evadeze in intregime din capcanele intinse de contemporanii sai. Tributar probabil studiilor britanicului Burt, care postula caracterul ereditar al inteligentei si a functiilor superioare ale creierului, Frank Herbert a construit un program genetic care nu functioneaza nici in plan moral si din pacate nici in plan stiintific. Dar cine sa fi stiut pe atunci ca rezultatele academicianului britanic sunt trucate iar concluziile lui sunt gresite? Astazi stim insa ca Kwisatz Haderach e mai probabil sa fie obtinut prin ajustarea mediului in care se dezvolta un copil genial decat printr-o lunga selectie a liniilor sale de sange.
              

               Dune este insa una dintre cartile importante ale secolului XX si fiindca respecta criteriile de valoare ale literaturii, care vin sa se adauge indiscutabilelor sale virtuti filozofice si stiintifice. Drama interioara a adolescentului Paul, maturizat fortat, iubirea interzisa a Jessicai, patimile elementare ale Harkonnenilor, tradarea si minciuna, maretia credintei, insolitul peisajelor si, mai ales, calitatea superba a dialogului pun cititorul in imposibilitatea de a discerne in ce zona se situeaza meritul primordial al lui Frank Herbert.
               Dar oare nu tocmai acest melanj intre virtutile literare si elementele filozofico-stiintifice prezentate mai sus confera literaturii SF savoarea ei unica? Prin Dune, Frank Herbert raspunde cu hotarare la aceasta intrebare, propunandu-ne cel mai bun roman SF scris vreodata.

                                                                                                               Dan Dobos